Urania Cremene

Este mama unui băiețel de aproape 8 ani și, probabil, cel mai apreciat expert în Parenting din România. Cu o experiență de peste 15 ani, ca trainer și public speaker, Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator.

A susținut sute de programe de training de leadership, pentru cele mai mari companii din România. A avut șansa să lucreze cu mii de oameni în acești ani. Majoritatea dintre ei sunt proprietari de companii, middle sau top manageri.

În ultimii 3 ani, Urania a organizat sute de seminarii gratuite, conferințe și workshop-uri intensive la care au participat peste 40.000 de părinți din toată țara.

Parentingul a devenit pentru ea o pasiune și, totodată, o nevoie, acum mai bine de 10 ani, odată cu pregătirea ei de a deveni mamă. Și-a dedicat activitatea părintilor și copiilor din această țară și a făcut complet trecerea din zona Leadership-ului de afaceri în zona Parentingului, în anul 2010.